Cetatea turcească din Pîncota

Cetatea turcească din Pâncota este unul dintre cele mai frumoase situri arheologice din vestul ţării, datând din secolul al XIV-lea.

Este o cetate de pământ conservată integral, în interiorul căreia se află ruinele mai multor construcţii din evul mediu şi epoca modernă.

Iniţial,  pe  acest  loc  a  fost  ridicată  o  mănăstire  benedictină  şi  ulterior  în  jurul acesteia a fost ridicată fortificaţia din pământ, prevăzută cu mai multe rânduri de valuri şi şanţuri.

În  anul  2000  au  început  săpături  arheologice  sistematice.  A  fost  secţionată fortificaţia de pământ şi a fost încheiată investigarea bisericii mănăstirii. În interiorul cetăţii s-au mai descoperit peste 60 de morminte aflate în cimitirul exterior.  În urma acestor intervenții au fost realizate câteva desene sumare, din care rezultă mai multe variante planimetrice ale unui lăcaș de cult înzestrat cu o excepțională decorație parietală.

Multe decenii pierdută, niciodată prelucrată în mod științific, această „documentație” a fost recuperată parțial de Zsuzsanna Heitel care, pe baza unei minuțioase analize a detaliilor constructive și artistice, a avansat ipoteza că biserica de la Pâncota are analogii perfecte în arhitectura sud-dunăreană din secolele X-XI, reprezentând astfel o importantă verigă în transferul acesteia spre Europa Centrală.

Între anii 2000-2006 au fost efectuate cinci campanii de săpături arheologice în urma cărora a fost redescoperit planul bisericii arhidiaconale cu o parte a cimitirului din jur, iar în ultima campanie a fost secționat valul de pământ, care a conservat doar urme medievale. Colectivul care coordonează săpăturile este format din Dana Marcu-Istrate – responsabil științific, Ioan Fedor Pascu (SC Damasus SRL), Zsuzsanna Heitel (Institutul de Istoria Artei București), George Pascu Hurezan, Florin Mărginean și Zsuzsanna Kopeczny (Complexul Muzeal Arad).

Informații suplimentare: Raport de cercetare sit arheologic