Sequoia din Pîncota-Măderat

Puține localități din județ sau din țară se pot mândri cu arbori seculari care n-au fost încă sacrificați industriei lemnului sau focului iernii. Măderatul are un astfel de arbore (aparține orașului Pâncota) cu denumirea completă SEQUOIADENDRON GIGANTEUM . Provine din America de Nord si a ajuns la noi adus de Baronul DIETRICH JOZEF, stăpânul Pâncotei si a împrejurimilor din anii 1820-1855.
Multe a realizat Baronul în aceste ținuturi, în primul rând a sistematizat localitatea prin străzi drepte si largi. A drenat mlaștinile încă existente în acele vremuri în jurul Pâncotei cu tuburi de lut arse îngropate la 70-80 cm adâncime si care dirijau apele spre Vale. Astfel de tuburi se găsesc la câțiva pâncotani acasă dar mai pot fi găsite şi pe teren. Tot Baronul DIETRICH a pus bazele viticulturii moderne din zona. În jurul anului 1840 Baronul a făcut o mică excursie în America de unde s-a întors si cu 3 arbori deosebiți.
În tara de origine arborele atinge următoarele dimensiuni:
– vârsta de 2000 de ani
– înălțimea de 90-100 de metri
– grosimea la nivelul solului de 10-12 de metri
Cei 2 arbori pe care îi avem în viile Măderatului au:
– vârsta de 160 de ani
– înălțimea de 30-35 de metri
– grosimea la sol de 1,2 m
Deci mai avem de așteptat ca să ne convingem de dimensiunile americane.
La început am amintit de 3 copaci aduși de Baron, din păcate unul care s-a uscat de câțiva ani (din motive necunoscute) se află încă între cei doi care se pot vedea în fotografii.

Lieu: Podgoria Măderat

Informations complémentaires: Sequoia în România

Sursa articolului: https://plus.google.com/106467417709371482769

Lasă un răspuns